miercuri, 27 august 2014

Gem din fructe de soc şi corcoduşe



Se apropie toamnă, aşa că revenim şi noi, încet, în bucătărie. De această dată revin cu un experiment: aveam corcoduşe (în grădină) şi fructe de soc (peste tot), aşa că m-am hotărât să le combin. 
Acum mai bine de 20 de ani, mă jucam pe uliţa de la bunici, pregătind gem păpuşilor, în sticluţe vechi de medicamente, nişte borcane în miniatură. De câte ori mă vedea, bunica îmi atrăgea atenţia să nu cumva să mănânc acele fructe mici şi negre, care arătau tare apetisant, mai ales că în zona aceea murea era destul de rară, iar timpul zmeurei trecuse. Aşa mi-a zis şi acum, când m-a văzut cu o găleată plină cu fructe de soc.
Lăsând melancolia la o parte, fructele de soc nu sunt otrăvitoare, ba chiar sănătoase şi foarte delicioase, dacă le supuneţi căldurii focului, care distruge substanţa toxică din ele. Mai multe despre fructele de soc şi cujm se pot ele găti găsiţi aici.
Gemul l-am încercat acum pentru a doua oară, am şi mâncat din prima tură, aşa că vă pot spune cu mâna pe inimă că este foarte delicios şi dacă este fiert destul, îşi pierde şi acţiunea purgativă. Combinaţia celor două tipuri de fructe e foarte reuşită, dulce-acrişoară, nemaifiind necasră adăugarea lămâii.
Este de dorit prepararea separată a corcoduşelor şi a fructelor de soc, pentru a putea scoate sâmburii din corcoduşe şi a distruge toxina cianhidrică din fructelor de soc. 





Ingrediente:
- 1,5 kg fructe de soc
- 1,5 kg corcoduşe
- 0,5 kg zahăr

Paşii:
1. Fructele de cos se spală. Se desface fiecare boabă de pe ciorchine. Luaţi doar fructele coapte în totalitate, de altfel veţi observa că celelalte boabe nu se prea pot lua de pe ciorchine. Puneţi fructele într-o oală, la foc mic, şi adăugaţi jumătate din zahăr. Amestecaţi şi lăsaţi să fiarbă cam o jumătate de oră, până cînd acestea au scăzut la jumătate, apoi stingeţi focul şi puneţi-le deoparte pentru a vă ocupa de corcoduşe.
2. Corcoduşele trebuie spălate. Apoi se pun într-o oală, se adaugă zahărul rămas şi se pun pe foc mic. Amestecaţi. Veţi observa că în câteva minute corcoduşele vor lăsa un lichid pe fundul oalei, astfel încât nu trebuie să vă îngrijoraţi pentru oală sau pentru corcoduşe. Dacă acest lichid nu apare, puteţi turna puţină apă pe fundul oalei. Amestecaţi mereu pentru a observa acest lucru. Corcoduşele se fierb până când îşi schimbă culoarea, au scăzut la jumătate şi se pot desprinde bine de pe sâmburi. Când sunt gata se dau printr-o sită şi cu o lingură de lemn se amestecă până când rezultă doar sâmburii cu puţină pulpă. Sita nu trebuie sa fie foarte măruntă, pentru a putea facilita trecea unei cantităţi cât mai mare de pulpă de fruct.
3. Fructele de soc se pun peste corcoduşe şi se pun din nou pe foc. Veţi observa cum se leagă gemul. În cazul în care doriţi un gem mai tare puteţi adăuga un conservant cu pectină de genul Gelfix Super 3:1. Un plic ajunge.
4. În borcanele spălate şi sterilizate (există mai multe moduri) se toarnă gemul. Eu pun borcanele într-o tavă şi torn în ele gemul în timp ce ele se află acolo. Nu ştiu dacă e adevărat că doar aşa nu se sparg borcanele, sau e doar o superstiţie, însă nu vreau să mă conving de contrariu. După ce am pus gemul, pun capacele pe borcane, le întorc cu capacele în jos şi tot aşa le pun la dunst, sub multe perne şi pături, pentru câteva zile, până se răcesc complet borcanele.

Verdict: Nu-i otrăvitor; dacă vrei să te sinucizi cu acest gem nu reuşeşti, însă e unul dintre cele mai gustoase gemuri (dacă iţi plac cele preparate din fructe de pădure).

Poftă bună!
Laura

Un comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Blogging tips