vineri, 15 martie 2013

Tartă cu sfeclă roşie şi ceapă


Tarta aceasta am făcut-o eu. Din păcate. 
Am început cu un avânt pioneresc: am avut răbdare să fac blatul, deşi era tare sfărâmicios, mi-a ieşit destul de bine, am pus şi umplutura, am amestecat ingredientele şi... am uitat de tartă în cuptor. Ştiam eu că stau prost cu memoria, dar credeam că baiul cel mare e la cea de lungă durată. Oricum nu mă plicitisesc cu mine niciodată, mereu e ceva nou de care am uitat. Aşa am descoperit că am ceva în cuptor, dar când m-am dus să văd ce e, era deja negru. Am curăţat frumos tarta şi e cât de cât prezentabilă. Ce părere aveţi? :D
Aşa că v-o prezint în cele ce urmează. 

Făină albă şi tărâţe pentru blat
Faţă de reţeta originală am schimbat fulgii de ovăz cu tărâţe, pentru că asta aveam acasă.

Blatul meu cu tărâţe

Sfecla roşie adăugată peste blat

Ceapa adăugată peste sfecla roşie
Rezultatul puţin carbonizat deasupra
Ingrediente:
Pentru blat:
-170 g unt
- 200 g făina alba
- 100 g tărâţe
- sare

Pentru umplutură:
- 1 sfeclă roşie
- 6 cepe (eu am pus vreo 10 cepe mici)
- 4 lg ulei
- 3 ouă
- 250 ml lapte
- sare

Paşii:
1. Se amestecă făina, tărâţele şi untul cu mâna până ce se încorporează tot untul, va deveni un aluat sfărâmicios, ân care nu se pune apă. Se întinde aluatul pe fundul unui vas/tăvi termorezistent(e).
2. Se încălzeşte cuptorul la foc mediu.
2. Se fierbe sfecla roşie cu puţină sare pentru aproximativ 10 minute. După aceea se răzuieşte şi se pune peste aluat.
3. Într-o tigaie cu puţin ulei, se căleşte ceapa tăiată solzişori. Eu prefer cu mai  multă ceapă şi deşi am pus vreo 10 cepe mici, tot mi s-a părut că nu sunt destule, pentru că şi-au pierdut din volum. Puneţi ceapa peste sfecla roşie răzuită.
4. Se bat ouăle şi se amestecă cu laptele şi sarea. Compoziţia se pune deasupra cepei.
5. Se dă la cuptor, la foc mic. Nu faceţi ca mine şi staţi lângă tartă pentru că se face destul de repede, 10-15 minute.

Verdict:
Puţin arsă, totuşi nu i-am dat-o lui Oscar, ba chiar a fost lăudată de ungurul meu :)


Poftă bună!
Laura   

6 comentarii:

  1. I've only recently fallen in love with beetroot and this looks like a great recipe to have a shot at, thankyou :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. You're welcome! I love beet, especially in salads but this takes it to a whole new level. And it's fairly easy to make, too.

      Ștergere
  2. Desi e putin arsa varianta pozata eu te incurajez sa o mai incerci, cred ca e tare buna si foarte sanatoasa mai ales ca e vorba de sfecla.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, categoric o s-o mai incerc pentru ca a avut mare trecere si asa arsa cum a fost.

      Ștergere
  3. cat de bine poate arata aceasta tarta....am mancato din priviri deja :)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Blogging tips