miercuri, 17 iulie 2013

Dovlecei pane cu sos de usturoi


























Dovleceii pane sunt una din mâncărurile favorite ale copilăriei mele. Şi deşi am învăţat să-i prepar şi eu acum, nu se compară cu cei pe care-i făcea mama atunci. Mi-au plăcut legumele dintotdeauna şi le-am preferat în detrimentul cărnii, cu toate acestea nu sunt vegetariană. Gustul dovleceilor pane în combinaţie cu sosul de usturoi mi s-au părut mereu una din cele mai reuşite reţete ale verii. Deşi îmi dau acum seama că nu-s foarte sănătoşi, tot îi mai gătesc din când în când.

Ingrediente pentru dovlecei pane

Dovleceii se dau prin făină...

... prin ou...

... şi prin pesmet



























Ingrediente: 
- 2 dovlecei
- 2, 3 ouă (în funcţie de dimensiunea lor)
- ulei pentru prăjit 
- 150 g făină
- 150 g pesmet
- 1 căpăţână de usturoi
- smântână (opţional)
- sare
- piper

Paşi:
1. Dovleceii se spală, se curăţă şi se taie felii de 1 cm.
2. Se trec prin făină, prin ouăle condimentate (sare, piper) şi pesmet, după care se pun în uleiul încins.
3. Se prăjesc pe ambele părţi şi se scot într-un vas tapetat cu şervete de hărtie pentru a se scurge de ulei.
4. Se servesc cu mujdei de usturoi, cu sau fără smântână.

Verdict: Nu e cel mai sănătos mod de a prepara dovleceii, dar e cu siguranţă foarte gustos.

Poftă bună!
Laura

4 comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Ma bucur ca te incanta ce am pregatit azi :)

      Ștergere
  2. Sunt DELICIOSI! Cand am citit reteta ta mi-am amintit de gustul dovleceilor pane facuti de mama. Mmmmmm si ce pofta mi s-a facut!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Cornelia! Si ma bucur ca-ti plac!

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Blogging tips