miercuri, 3 iulie 2013

Plăcintă cu varză


























Făcusem vărzare mai demult, aşa că m-am gândit că o plăcintă cu varză nu poate fi mult mai greu de pregătit. Aluatul este făcut cu drojdie şi se poate umple şi cu alte legume sau chiar carne. Însă nu e aşa că cea mai delicioasă variantă e cea cu varză? Se poate servi la prânz ca fel principal dar şi ca aperitiv.

Drojdia


Umplutura de varză





















































Ingrediente:
- 1 varză (de aproximativ 1 kg)
- 1 ceapă albă
- 500 g făină
- 7 g drojdie uscată
- 1 lg zahăr
- 50 ml lapte călduţ
- 100 g unt
- 50 ml ulei
- 1 ou
- sare
- piper
- mărar

Paşi:
1. Ceapa şi varza tăiate mărunt se pun la călit. Se amestecă din când în când până ce se face ca şi sticla. Se adaugă sare, piper şi mărar.
2. Se amestecă drojdia cu laptele călduţ şi o linguriţă de zahăr.
3. Între timp se amestecă făina, untul şi sarea.
4. După ce se umflă drojdia se amestecă cu un ou si se adaugă la făină şi unt.
5. Se amestecă până se formează un aluat elastic şi moale.
6. Se împarte aluatul în 2 bucăţi. Una se pune pe fundul tăvii şi pe pereţi, iar cealaltă peste umplutura de varză, preparată anterior.
7. Se dă la cuptorul preăncălzit, pentru aproximativ o oră, până se rumeneşte.
8. Se lasa sa se răcească, se scoate din tavă şi se poate servi.

Verdict: Delicioasă şi pentru cei cărora nu le place varza.

Sursa: lalena.ro 

Poftă bună!
Laura

4 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Blogging tips