sâmbătă, 8 martie 2014

Tort diplomat cu kiwi şi rodie


De ziua femeii, vă propun un tort simplu. Un tort pe care îl pot face şi soţii, taţii, fii sau fiicele. Nu vă voi spune foarte multe despre acest tort, decât că este unul dintre preferatele mele. De 8 martie, bloggerii culinari români s-au adunat într-un proiect de celebrare a femeii şi a primăverii. Ne-am alăturat şi noi lor. Găsiţi mai jos lista celor care participă la acest proiect:

Gelatina, ouă, lapte, zahăr, frişcă

Fructe pentru ornat, fructe pentru cremă, cremă, pişcoturi


























Ingrediente:
- 5 ouă
- 100 g zahăr 
- 700 ml lapte
- 500 ml frişcă lichidă
- 1 compot ananas 
- 2 borcane compot vişine
- 1 kg kiwi 
- 1 rodie (în total cam 2 kg de fructe)
- 1/2 păstaie de vanilie
- 2 pliculete gelatina alba granulata
- 300 g piscoturi

Paşii:
1. Se pune gelatina la înmuiat în 200 ml lapte rece. 
2. Ouăle (dacă doriţi doar gălbenuşurile) se amestecă cu zahărul, cu 500 ml lapte şi se pune pe foc mic. Se amestecă în continuu pe foc, iar când începe să se îngroaşe puţin se ia de pe foc şi se adaugă gelatina, amestecând până când aceasta s-a încorporat perfect. Se lasă la răcit.
3. Se bate frişca, se adaugă seminţele de vanilie din păstaia de vanilie şi se pune la frigider. Când crema de ouă s-a răcit de amestecă cu frişca. 
4. Fructele se taie mai mărunt şi se adaugă cremei nou formate.
5. O formă de tort, sau, cum îmi place mie mai mult, o oală de 4 l, se tapetează cu folie alimentară. Se ornează fundul tăvii cu fructe. Pe margine se pun pişcoturi însiropate cu sucul de la compoturi. Însiropaţi-le foarte puţin, altfel riscaţi să vă cadă tortul când vă e lumea mai dragă. Înăuntrul tăvii se pune crema cu fructe. La final, mai aşezaţi un strat de pişcoturi însiropate peste cremă. Se acoperă tortul cu folie alimentară şi se introduce în frigider. Ţineţi tortul în frigider câteva ore, cel mai bine ar fi să-l savuraţi a doua zi. Desfaceţi folia alimentară, puneţi o farfurie peste tavă, întoarceţi tortul şi înlăturaţi tava. Va rămâne un tort care arată extraordinar.

Verdict: Unul din torturile mele preferate: multă cremă, multe fructe.Singurul mod de a da greş, este în cazul gelatinei, de aceea aveţi grijă şi urmăriţi instrucţiunile.

Poftă bună!
Laura

4 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Blogging tips