marți, 5 martie 2013

Pogăcele



Aceste pogăcele îmi aduc aminte de copilărie, când devoram orice prăjitură sau aperitiv care nu era "mâncare". Prin mâncare a se înţelege supe/ciobe sau fel principal. 
 Deşi se gătesc foarte mult şi în Ardeal, pogăcile sau pogăcelele sunt de origine maghiară. Ei, bănuiesc că nu vă este foarte greu să vă daţi seama cine le-a gătit. Evident, ungurul meu. De altfel, aceasta a fost şi una dintre primele reţete pe care mi le-a gătit, eu rămânâd profund impresionată, deoarece la vremea aceea nu ştiam să fac mai mult decât cartofi prăjiţi şi budincă din plic. Dar vremurile s-au schimbat, iar eu am prins curaj (nu neapărat în sensul bun) şi am intrat în bucătărie. Mai ard, mai stric câte-o mâncare (cum nici nu v-aţi închipui) dar vine el şi o repară şi uite-aşa sunt o norocoasă :D


La reţeta aceasta am stat foarte aproape, mi-am notat tot, am tradus şi am făcut pozele. Deci am şi eu un merit :D

Iar la sfârşit le-am gustat: nişte minunăţii.



Ingrediente:
- 400 g făină
- 150 g untură
- 150 ml smântănă
- 3 ouă
30 g drojdie
50 ml lapte călduţ
1 linţ de zahăr
sare

Paşii:
1. Drojdia se lasă la dospit împreună cu laptele călduţ şi cu linguriţa de zahăr.
2. Făina şi untura se frământă între degete, până ce toata untura a fost încorporată în făină.
3. Se adaugă smântâna amestecată cu 2 gălbenuşuri, sare şi drojdia dospită. Se frământă până ajunge un aluta potrivit.
4. Se lasă la dospit într-un loc călduţ pentru aproximativ o oră.
5. Se întinde o foaie şi se împătură în 3, 4, tocmai pentru a crea stratele de aluat.
6. Se întinde din nou o foaie de grosime 1,5 cm şi se taie formele cu un pahar de ţuică/pălincă. Nu tăiaţi cu cel de whisky :P 
7. Se pun într-o tavă cu hârtie de copt. Se bate un ou cu cele 2 albuşuri rămase şi se ung pogăcelele cu acest amestec. Se presară pe deasupra chimen zdrobit (în pistil cu mojar) şi caşcaval.
8. Se lasă la foc mare doar câteva minute până se rumenesc.

Verdict:
Sunt foarte săţioase.


Poftă bună!
Laura


2 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Blogging tips