Ce am făcut eu aici este o combinație între cele 3; sau mai bine zis nici una din ele. Am improvizat. Din nou.
Carmelul are la bază zahăr şi apă. Consistenţa acestuia e de lichid gros sau solidă, însă nu e casant.
Butterscotch-ul,
invenţie englezească, e format din zahăr brun, unt şi esenţă de
vanilie. Eventual se pune şi smîntînă lichidă. Acesta este un sirop gros
rezultat prin caramelizarea la o temperatură mai mică.
Toffee-ul e zahăr topit cu unt. Acesta nu este un sos/sirop, ca celelalte două ci are o consistenţă solidă, casantă, de bomboană ieftină, dacă mă întrebaţi pe mine.
Am încercat să surprind totii paşii în poze.
În primul rând se pune untul la topit, la foc mediu iar când e aproape topit se pune zahărul şi melasa.
Se amestecă din când în când până îşi schimbă consistenţa din ceva ce seamnă cu nisipul ud în ceva ce seamănă cu lava (aşa mândră sunt de comparaţia asta :D).
În acest moment se pune smântâna lichidă. Păcat că nu am o poză cu ce s-a întâmplat exact în momentul în care am pus smântâna. Am facut puţină mizerie prin bucătărie. Puţin mai multă, defapt.
Lăsăm compoziţia să fiarbă la foc mic, amestecând din când în când. După 10 minute se pune laptele praf şi se amestecă bine. Laptele praf e cam inutil. Speram să facă compoziţia mai cremoasă, să aibă totul un gust mai pregnant de lapte şi mai puţin de zahăr ars. Nu a ajutat însă deloc. Poate trebuia pus mai mult, cam 500 g.
După ce se răceşte compoziţia, începem să aromăm caramelul, să-l transformăm în butterscotch. Adică, mai pe româneşte, punem esenţă de vanilie şi amestecăm până obţinem gustul dorit.
Îl putem folosi apoi ca atare sau în prăjituri, pe îngheţată etc. Eu am făcut un banofee pie (prăjitură cu caramel şi banane) iar vineri vă voi prezenta reţeta.
Ingrediente:Îl putem folosi apoi ca atare sau în prăjituri, pe îngheţată etc. Eu am făcut un banofee pie (prăjitură cu caramel şi banane) iar vineri vă voi prezenta reţeta.
- 500 g zahăr
- 2 lg melasă
- 2 lg melasă
- 100 g unt
- 200 ml smântână dulce
- 1/2 lgț sare
- 1 lg esenţă vanilie
- 2-3 lg lapte praf
Paşii:
1. Se pune untul într-un vas, pe foc mic, şi se topeşte.
2. Când este aproape topit, se pune zahărul şi melasa.
3. Se amestecă din când în când până compozitia are o culoare aramie şi consistenţă lichidă (aprox 10 min) la foc mediu.
4. În acest moment se pune smântâna dulce, la temperatura camerei. Mare atenţie căci va bolborosi foarte tare. Eu m-am cam speriat si era cât pe ce sa fug din bucătărie. Halal bucătăreasă!
5. Se mai lasă pe foc, amestecând din când în când încă 10 min. După vreo 5 min se pune şi laptele praf şi sarea.
6. Se stinge focul şi se lasă să se răcească.
7. Când compoziţia a ajuns la temperatura camerei se pune esenţa de vanilie.
8. Se pune într-un borcan închis ermetic şi se poate păstra astfel până la o lună. Se foloseşte la prăjituri sau se mănâncă ca atare.
Poftă bună!
Liana
Mie imi place caramelul si toffee :P Butterscotch inca n-am incercat dar n-are cum sa nu-mi placa :) Multumesc de info, chiar nu stiam de aceste mici variatiuni :)
RăspundețiȘtergereImi pare bine că te-au ajutat informaţiile. Sincer, nici eu nu ştiam până de curând de ele, credeam că sunt chestii total diferite. Mai mult, credeam că butterscotch-ul e format din unt si whisky scoţian (butter+scotch) - părea atât de logic :))
ȘtergereSi eu credeam ca trebuie sa fie whiskey in butterscotch :)), m-am mirat tare cand am aflat ca nu-i asa.
RăspundețiȘtergereMelasa de unde ai luat?
Cred că ar fi fost chiar bun cu whisky, poate încerc odată :D
ȘtergereMelasa eu am luat-o de la Auchan dar am văzut că este şi la magazinele naturiste.