joi, 4 iulie 2013

Tort cu brânză de vaci şi căpşuni (Strawberry Cheesecake)

Ungurul meu a împlinit o vârsta nu rotundă, mai pătrată, poate chiar triunghiulară, aşa că trebuia sărbătorit într-un mod specific nouă. Cum nu stăm niciun weekend acasă şi de data aceasta ne-am luat zborul spre locuri cât mai departe de oraş. Am luat vreo zece prieteni cu noi şi ne-am oprit undeva pe Valea Arieşului.
Dar cum din meniu nu putea lipsi tortul/prăjitura, am pregătit ceva uşor, gustos şi care să poate fi transportat uşor. Sărbătoritul a gătit şi ceva la ceaun, o specialitatea ungurească cu 7 feluri de carne, pe care din motive foarte întemeiate (foame mare) nu am mai apucat să o pozez. Dar să ne întoarcem la acest cheesecake. Făcusem şi altă dată aşa că ştiam la ce să mă aştept. Am pus ingredientele după capul meu şi sunt foarte mândră că nu am pus zahăr deloc, dar rezultatul a fost la înălţime :D

Biscuiţii digestivi mărunţiti



Biscuiţii digestivi cu untul topit

Biscuiţii aranjaţi în tava (îi presez cu fundul unui pahar)

Un strat de căpşuni

Strat de brânză de vaci amestecată cu frişcă




Ingrediente:
- 400 g bicuiţi digestivi
- 0,5-1 kg căpşuni (puneţi cât vă cade bine)
- 500 g brânză de vaci
- 200 ml frişcă lichidă
- 200 g unt

Paşi:
1. Se pregăteşte vasul în care urmează să stea cheesecake-ul. Eu am folosit o formă de tort detaşabilă şi pentru că trebuia transportat departe, am aşezat pe fundul vasului folie alimentară, cu care ulterior am şi învelit cheesecake-ul.
2. Se mărunţesc bicuiţii: se pun într-o pungă transparentă şi se bat cu sucitorul. În felul acesta veţi avea biscuiţii vor fi numai buni pentru blat (nici praf de bicuiţi, dar nici bucăţi mari care nu se pot integra).
3. Untul se topeşte, dar fără să stea prea mult pe foc. Când vedeţi că e aproape topit, dar mai sunt încă bucăţi solide în el, luaţi-l de pe foc şi turnaţi-l peste bicuiţi. Se amestecă bine până se încorporează untul în biscuiţi, după care se presează pe fundul vasului.
4. Peste, opţional, se pune un strat de căpşuni. 
5. Se bate frişca lichidă (care conţine destul zahăr) şi se amestecă cu brânza de vaci. Se aşează peste stratul de căpşuni.
6. Se ornează cu căpşuni şi e gata.

Verdict: Un tort/prăjitură fără coacere dulce dar fără zahăr, răcăros, numai bun pentru zilele de vară şi care se pregăteşte foarte repede.

Poftă bună!
Laura

13 comentarii:

  1. La multi ani!!

    Arata super bine tortul ..yummy :D

    RăspundețiȘtergere
  2. La multi ani sarbatoritului tau! Tortul pare exact pe gustul meu!

    RăspundețiȘtergere
  3. La multi ani cu bucurie si sanatate sotului!! Cheesecake-ul arata tare bine ;)

    RăspundețiȘtergere
  4. Laura, sa-i transmiti ungurului tau ca si ungurul meu a halit pe rasuflate tortul asta in cinstea lui :D Noi am mai pus si kiwi pe langa capsuni, ca pe aici capsunile le gasesti doar la caserole mici de 250g, max 500g cateodata :))

    RăspundețiȘtergere
  5. de mult caut un cheesecake usor de facut.eu am piersici foarte coapte in pom,cred ca merge si cu aceste fructe nu-i asa? deasupra peste piersici crezi ca ar merge un jeleu,ceva?multumesc mult.mariana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Mariana, sigur ca merge si cu piersici si cred ca va fi foarte bun ;) Mie nu mi se pare prea buna combinatia de jeleu peste branza de vaci (fructele stau oricum infipte in amestecul de branza de vaci cu frisca), dar daca tie iti face placere orice se poate :)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Blogging tips