miercuri, 9 aprilie 2014

Pesto de leurdă (de post)

 

Voi fi sinceră de la bun început şi vă voi spune că nu-mi place deloc, cum de altfel nu-mi place nici pesto de busuioc. Mi se par mult prea aromate pentru gustul meu, mai mult decât pot duce. Însă ungurului îi place la nebunie. Oriunde merge, e cu borcanul de pesto după el şi norocul lui că am făcut destule borcane... Ba chiar văzându-l aşa de entuziasmat am mai încercat şi eu o dată să-l gust, dar mi s-a făcut stomacul pungă în secunda următoare. 

Aceasta este varianta de post a pesto-ului, fără parmezan. O variantă pe care o puteţi alătura pastelor, o puteţi pune peste pizza sau de ce nu peste pâine prajită, cum face ungurul meu.
Pesto-ul îl puteţi pregăti cu migdale, cu seminţe de pin sau mai româneşte, cu nuci.

Ingrediente

Rezultat


Ingrediente:
- 125 g leurdă
- 100 ml ulei de măsline
- 30 g nucă
- sare
- piper (am uitat de el)

Paşii:
1. Se pală frunzele de leurdă.
2. Se măsoară cantităţile şi se pun în blender. E posibil să puneţi treptat cantităţile, altfel riscaţi să se înfunde şi să trebuiască să împingeţi frunzele cu lingura de lemn ca "je", sau şi mai rău, să înceapă să iasă fum din blender (prietenii ştiu de ce).
3. Odată ce e măcinat totul şi are o textură de sos, se pune în borcane curate, iar deasupra se adaugă un strat de ulei şi se ţin în frigider.

Verdict: Ungurului meu îi place la nebunie. Îl mănâncă pe pâine şi asta nu pentru că nu-i dau altceva de mâncare.

Poftă bună!
Laura

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Blogging tips