joi, 6 decembrie 2012

Brioșe 'sănătoase' cu fructe de pădure

Mi s-a făcut o poftă nebună de brioșe. Nu am mai mâncat de ani de zile. Şi sincer, nici nu am mai făcut niciodată. Având în vedere că e tare frig acum la Cluj, m-am gândit că tare bine ar merge niște brioșe proaspăt scoase din cuptor cu vremea de afară.Să sperăm că şi ninge deseară...

Am început prin  a pune toate ingredientele într-un vas, deși probabil trebuia să frec untul cu zahărul, să bat ouăle separat, să pun apoi ingredientele uscate etc. Detalii! Eu deocamdată aşa fac prăjiturile: arunc tot într-un vas și sper să fie ok, să nu influențeze cu nimic consistența prăjiturii. Tot timpul influențează: ba nu crește destul, ba nu e destul de pufoasă, ba e densă ca o carămidă. În fine, promit că o să mă învăț minte până la urmă.



Am pus și fructele de pădure, decongelate.

Am pus cupe de hârtie în tava de brioșe )(primită cadou de ziua mea de la surioara mea) şi am pus în fiecare aluat. Pe deasupra am pus puțin unt topit, amestecat cu zahăr. Nu știu dacă a ajutat la ceva, data viitoare încerc fără. Cât mai puți lucru, se pare că asta a devenit deviza mea. Mda, nu ajută nici faptul că nu am șters tava de resturile de aluat înainte să fac poză.


Am scos brioșele din cuptor după aproximativ 20 de minute. Între timp m-am prins că trebuie să șterg tava de mizerii dacă vreau să fac poze cât de cât prezentabile. O, defapt pe cine încerc eu să prostesc??? V-ați prins, am făcut poza următoare din alt unghi:
  
 Și la final o poză artistică:

Chiar nu arată rău! (Laudă-mă gură ca ți-oi da friptură!)

Ingrediente:
- 2 căni făină integrală (eu sunt hardcore, am folosit spelta)
- 1/4 cană seminţe de in măcinate
- 1/2 cană zahăr brun
- 1 lgţ praf copt
- un vârf de cuţit sare
- 1lgţ coajă de lămâie
- 2 ouă
- 1 cană lapte
- 100 g unt (eu am pus defapt 50 g unt + 50 ulei de cocos solid)
- 1 lgţ esenţă vanilie
- 1 1/2 căni fructe congelate

Paşii:
1. Se amestecă toate ingredientele uscate.
2. Se pun peste ele ingredientele ude. Untul şi uleiul de cocos le-am topit în prealabil.
3. Se pun fructele congelate, care între timp ar fi bine să fi fost decongelate.
4. Se aşează în tava de brioşe hârtiuţele speciale. Se toarna aluatul în tavă.
5. Se coc la 220C, cam 20-30 de min, în funcţie de cuptor.

Verdict:
Surprinzător de bune. Zic surprinzător pentru că am pus multe chestii sănătoase/dietetice şi totuşi au ieşit gustoase.

Observaţii:
- Am încercat să fac buttermilk după următoarea reţetă: o lgţ de oţet la o cană de lapte. Am făcut asta pentru că mulţi bloggeri din SUA sunţin că ăsta e elementul cheie pentru nişte brioşe reuşite. Nu sunt de acord, eu cred ca untul de calitate e cel mai important (zic eu, care am făcut pentru prima oară brioşe). Oricum, am dat-o în bară şi cu buttermilk-ul: am folosit lapte UHT care nu şi-a schimbat consistenţa după ce am pus oţet. Mda, m-am prins mai târziu că e mai greu să 'alterezi' laptele fiert, mai ales cel fiert la temperaturi foarte înalte. Mă duc acum să-mi plâng de milă într-un colţ.
- Despre făina de spelta găsiţi un articol interesant aici.


Poftă bună!
Liana

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Blogging tips