Am ascultat mult prea mult în ultimul timp melodia 'Driving home for Christmas'. Şi mă cuprinde melancolia....
Nu ştiu cum se face dar parcă toate posturile de radio pe care le ascult, adica 2 posturi, dau melodia asta de câteva ori pe zi. Îmi place tare mult, însă .... eu sunt acasă. Toată familia mea şi a domnului H este în Cluj, nu prea avem unde merge la drum lung, 'acasă', de Crăciun. Că una e să mergi până în Bucovina şi să asculţi pe drum colinde şi alta e să mergi două străzi mai încolo, pe jos, şi să-l asculţi pe d-nul H plângându-se că nu-i place să meargă pe jos (mda, e un alintat). Nici melancolia nu mai e ce-a fost!
Oricum, ideea e că-mi pare bine că e aşa aproape familia şi până la urmă, dacă tot vreau să ascult melodia asta pe maşina, putem da câteva ture de cartier cu maşina înainte de a merge la ai noştri, nu?
Şi acum, fără nici o legătură cu melodia menţionată, vă prezint reţeta de azi: biscuiţi săraţi cu parmezan, într-o variantă sănătoasă, cu multe fibre. Defapt are legătură cu Crăciunul: aş putea înlocui clasicele sărăţele cu aceşti biscuiţi. Că eu în fiecare an fac sărăţele de Crăciun, ca să miroasă bine în casă, nu de alta. Şi biscuiţii aceştia miros bestial.
Punem toate ingredientele uscate într-un vas. Din păcate doar prima poză a iesit cât de cât ok, celelalte sunt cam înceţoşate, dar le pun oricum, ca să vedem cam despre ce e vorba.
Eu am folosit ca grăsime uleiul de cocos, din nou, şi unt. De data aceasta nu le-am topit, ca la brioşe. A fost ok şi aşa. Am mai pus puţin iaurt amestecat cu lapte ca să 'leg' cumva aluatul.
Apoi am pus brânza. Am folosit o parte parmezan şi o parte 'brânză din secuime'. Mi-a adus-o sora mea când a fost acolo, mai în toamnă. Nu ştiu exact ce tip de brânză este, însă este o branză maturată, tare, cu gust similar cu al parmezanului, puţin mai usturoaie.
După ce am amestecat toate ingredientele, am rulat aluatul şi l-am înfăşurat în folie de plastic. L-am pus apoi în frigider. Între timp cred că am băut un pahar de vin. Nu mai ţin minte.
După ce am scos din frigider aluatul, l-am tăiat în două: o parte a fost dată prin seminţe de susan iar cealaltă prin mac. Am feliat apoi cele două rulouri şi am aşezat într-o tavă feliile. Eu, după cum veţi vedea, tapetez tăvile cu orice ocazie cu hârtie de copt ca să am cât mai putin de curăţat. Ştiu, nu fac bine.
În timp ce se coceau biscuiţii cred că am mai baut puţin vin
Sursa de inspiraţie e fost asta. Nu am considerat că e nevoie să pun a doua oară aluatul în frigider, era tot tare şi după ce l-am dat prin seminţe. Şi nici nu l-am mai dat cu ou pentru ca se lipeau seminţele foarte bine de el oricum.
Ingrediente:
- 1 cană făină
- 1/4 cană seminţe măcinate de in
- 1/4 cană tărâţe (fulgi ovaz măcinaţi)
- 1 lgţ sare
- 1/2 lgţ piper proaspăt măcinat
- 1/4 lgţ boia
- 1/4 lgţ chayene
- 1/4 lgţ turmenic
- 1/2 cana parmezan
- 1/2 pachet unt
- 1/4 cană ulei cocos (sau de măsline)
- mac, susan
+ opţional
- 1/4 cană smântână/lapte/iaurt - era prea sfărâmicios aluatul; dacă topiţi untul şi uleiul de cocos nu mai e necesar acest pas
Paşii:
1. Se pun toate ingredientele uscate într-un vas, inclusiv parmezanul.
2. Se pune untul şi uleiul de cocos/măsline şi se amestecă bine. Dacă e cazul, puneţi şi smântâna/laptele/iaurtul.
3. Se rulează aluatul şi se înfăşoară în folie de plastic. Se pune în frigider pentru o jumătate de oră.
4. Se scoate din frigider aluatul şi se dă prin susan şi/sau mac (eu am folosit şi-şi).
5. Se taie rulourile de aluat în felii de 1 cm grosime. Se aşează feliile pe o tavă.
6. Se coc la foc mediu, în cuptorul preîncălzit, cam 15 minute.
Verdict:
Biscuiţii ăştia sunt ca nişte sărăţele, numai mai buni. Chiar şi făcuţi cu tărâţe şi seminţe de in. Dar, pe de altă parte, ce mâncare nu e bună dacă are parmezan în ea?
Poftă bună!
Liana
Foarte interesanta reteta, o sa incercam si noi:)
RăspundețiȘtergerePs:Acum am citit ca sunteti doua surori ca si noi)
Mulţumesc pentru aprecieri! Sper să vă placă şi vouă cel puţin la fel de mult ca şi mie sau ca şi mâncăciosului cu care m-am casatorit.
ȘtergereEu am cam exagerat cu 'fibrele' (seminţe de in, tărâţe) dar datorită parmezanului au ieşit oricum bune.
A, şi trebuie să menţionez că blogul vostru este o permanentă sursă de inspiraţie :)
Sunt geniali biscuiţii! :)
RăspundețiȘtergereMultumesc :D
Ștergere