Când am văzut această reţetă prima dată m-am gândit că aşa ceva e exact pe gustul meu.Numai bun de pus la serviciu, cu multe legume, sănătos şi în acelaşi timp gustos. Plus că lasă mult loc de improvizaţie :D
Se dau toate legumele pe răzătoare, se scurg şi apoi începem să le amestecăm cu ce condimente avem la îndemână. Apoi punem ceva ce să le lege, făină sau făină şi ouă.
Mai putem pune grăsime sub formă de ulei de măsline (sau alt tip de ulei) sau unt, pentru a îmbunătăţi gustul dar şi pentru ca amestecul să nu se lipească foarte tare de tavă.
Se dă la cuptor pentru aproximativ o oră şi în final veţi avea o garnitură gustoasă şi sănătoasă.
Ingrediente:
- 2 morcovi
- 2 dovlecei
- 4 cartofi mici
- 1 ardei
- 3 căţei de usturoi
- ulei
- 4 lg făină de soia
- oregano proaspăt
- sumac
- sare
Paşii:
1. Se spală şi se dau pe răzătoare toate legumele.
2. Într-un vas mare se amestecă legumele, stoarse puțin, cu făina de soia, condimentele, usturoiul, oregano şi uleiul.
3. Se pune compozitia apoi într-o tavă unsă cu unt.
4. Se dă la cuptor pentru o oră.
Sursa: aici.

Verdict:
Prea multă făină şi, în consecinţă un gust ciudat, de ... pateu. Eu am pus cel puţin 200g de făină de soia. Recomand să se folosească mult mai puţină, una sau două linguri.
Poftă bună!
Liana

Am o pofta nebuna de legume in ultimele zile, de salate, fructe si orice proaspat! O sa incerc aceasta metoda de a face legumele la cuptor, pare deliciosasa
RăspundețiȘtergere