Se afișează postările cu eticheta experiment. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta experiment. Afișați toate postările

marți, 24 februarie 2015

Salată de crudități, de iarnă

Acestei salate autoarea i-a zis „salată de detoxifiere”. Eu cred că detoxifierea organismului este un termen folosit greșit pentru simplul fapt că nu suntem intoxicați. Dacă nu lucrezi într-un mediu toxic, nu iei droguri (sau medicamnete cu pumnul) sau nu îți expui corpul la toxine în mod constant, atunci nu, nu ești intoxicat. Și și dacă ai fi intoxicat prin aceste metode enumerate mai sus, mă îndoiesc că o salată sau un smoothie te-ar vindeca. 


Este însă o practică sănătoasă să mâncăm salate, mai ales cu legume de sezon, cât mai puțin preparate dacă se poate. Și astfel s-a născut acestă salată.



Ca o completare, aș vrea să menționez că am mâncat salata aceasta timp de 5-6 zile la masa de prânz în încercarea de a pierde cam 1 kg, în rest mâncând normal. Ei bine, nu numai că nu m-a ajutat deloc dar m-am și îngrășat vreo 500 g. Și femeile știu ca și 100 g contează, mai ales dacă sunt în plus. Deci la mine nu a funcționat. Buhuhu!


Ingrediente:
- 1/2 conopidă 
- 1/2 varză roșie
- 1 sfeclă roșie mică
- 1 morcov mare
- 1/2 ceapă roșie
- 1 legătură de pătrunjel
- 1/2 cană de stafide
- 1/2 cană de semințe de cânepă
- 1/2 cană de semințe de floarea soarelui
- 1 cană de amaranth fiert
Pentru dressing:
- sucul de la o lămâie
- sucul de la o limetă
- 2 căței de usturoi
- câteva linguri de ulei de floarea soarelui presat la rece (sau măsline)
- câteva fire de mărar/pătrunjel
- 1 lgț ghimbir proaspăt, ras
- 1 lgț sirop de agave (sau miere)
- sare, piper

Pașii:
1. Se spală și se curăță toate legumele.
2. Se dau toate legumele pe răzătoare sau se mărunțesc cu un robot de bucătărie. Se pun într-un bol.
3. Se pun semințele de cânepă, de floarea soarelui, stafidele și amaranthul fiert peste.
4. Se prepară dressingul, amestecând bine toate ingredientele. 
5. Se servește salata cu dressing peste. Eu am pregătit această salată pentru a avea pentru mai multe zile și nu am amestecat salata cu dressingul decât în momentul în care am mâncat. 

Verdict:
O salată excelentă, sănătoasă dar nu foarte sățioasă dacă e servită fără nimic altceva. Ar merge bine lângă un piept de pui, eventual.

Sursa: aici


Poftă bună!
Liana

marți, 20 ianuarie 2015

Chec (aproape) dietetic, sărat

Am făcut această rețetă cu căteva luni în urmă dar m-am găndit că ar fi păcat să nu o public chiar dacă decorul este perimat. Mai ales că de mult timp nu am mai reusit să pozez nici o altă rețetă. De fiecare dată când gătesc îmi propun să scot aparatul dar parcă tot timpul sunt pe fugă și atunci las pozelele pe altă dată.





Ingrediente:
- 4 ouă
- 200 g iaurt
- 200 g brânză de vaci, slabă
- 5 lg făină de mălai
- 3 lg gris
- 100 g făină integrală
- 1 lg psylium
- 2 lg făină de hrișcă
- câteva măsline
- 100 g mazăre
- 100 g cașcaval
- 100 g șuncă slabă
- sare, piper, boia
- 1/2 praf de copt
- 1/2 lgț zahăr brun

Pașii:
1. Se amestecă bine iaurtul cu ouăle, brânza de vaci  și condimetele.
2. Se pun făinurile peste și se amestecă ușor. Se pune praful de copt.
3. Se pun apoi restul ingredientelor și se încorporează amestecând ușor.
4. Se pune amestecul într-o tavă unsă cu ulei sau tapetată cu hârtie de copt.
5. Se dă la cuptor pentru 30-40 de minute sau până trece testul scobitorii.

Verdict:
Un aperitiv sănătos și gustos dar în același timp sățios!


Poftă bună!
Liana

luni, 15 decembrie 2014

Plăcintă de mălai cu broccoli



Nu am mai mâncat balmoș de ani de zile și mi-e atât de dor de unul bun, cum îl făcea bunica. Având niște chefir în frigider mi-a venit mie ideea de a încerca să reproduc măcar gustul balmoșului.


Din moment ce nu mă pricep eu prea bine la amestecat în mămăligă, m-am găndit să-l fac în cuptor. Oricum, măncărurile ies mai bune în cuptor :D. Ahhhhh, și ce miros mi-a umplut casa! Nu a fost o idee deloc rea plăcinta asta (că nu știu cum altfel s-o numesc).




Pozele, după cum se vede, le-am făcut cu ceva vreme în urmă, când decorul cu prune, struguri și bostan era la modă :))  








Ingrediente:
- 400 g făină de mălai
- 100 g făină spelta
- 3 ouă
- 4-500 ml chefir
- 2 lg ulei de cocos/măsline
- 1 lgț sare
- 1 lgț melasă (sau zahăr)
- 1 lgț rozmarin
- 100 g brânză cheddar
- 1/2 plic praf de copt
- 200g broccoli fiert la abur

Pașii:
1. Se amestecă bine ouăle, uleiul, sarea, melasa și rozmarinul. Tot acum putem da drumul și la cuptor, să se încălzească.
2. Se pune apoi chefirul și se amestecă bine.
3. Se pun făinurile și se amestecă. După acest pas eu încerc să las amestecul să stea măcar jumătate de oră, ca să se pătrundă bine mălaiul.
4. Se încorporează brânza și praful de copt prin mișcări fine.
5. Se tapetează o tavă cu hârtie de copt (sau unt+făină) și se pune broccoli pe fundul tăvii.
6. Se toarnă amestecul de mălai peste broccoli. Eventual se poate rade niște brânză peste.
7. Se dă la cuptor pentru 45-50 de minute, la 180C.

Verdict:
O plăcintă gustoasă și sănătoasă - orice conține broccoli e sănătos, nu? :D


Poftă bună!
Liana

marți, 30 septembrie 2014

Salată de mei cu legume la grătar

Dacă mai încingeți grătarul toamna asta, aruncați și câteva legume pe el și preparați această salată/garnitură căci nu o să vă pară rău.

Din păcate eu am doar o tigaie-grătar și deocamdată cu asta mă joc până ne e gata terasa/grădina. Dar și cănd vor fi gata.... cred că o să punem pe grătar tot ce prindem, cel puțin așa visăm acum și eu și Ionuț :))



Ingrediente:
- 2 căni de mei fiert
- căteva frunze de pătrunjel
- 2 dovlecei
- 1 ardei roșu
- 2-3 cepe mici
- ulei de măsline
- suc de lămăie
- sare, piper

Pașii:
1. Se fierbe meiul și se amestecă cu pătrunjelul. Din păcate eu nu m-am uitat la ceas ci l-am tot verificat din când în când să văd dacă e gata deci nu vă pot da detalii legate de fierberea meiului. Data viitoare!
2. Între timp, se spală și se curăță legumele. Se taie felii.
3. Se prăjesc legume pe grătar și se taie în bucăți mai mici după ce se scot de pe grătar.
4. Se amestecă legumele cu meiul, uleiul și sucul de lămâie. Se sărează și piperează după gust.

Verdict:
Nesperat de bună! Nu mă așteptam ca și meiul să aibă așa gust bun (evident, legumele știam că o să fie foarte bune).


Poftă bună!
Liana

miercuri, 27 august 2014

Gem din fructe de soc şi corcoduşe



Se apropie toamnă, aşa că revenim şi noi, încet, în bucătărie. De această dată revin cu un experiment: aveam corcoduşe (în grădină) şi fructe de soc (peste tot), aşa că m-am hotărât să le combin. 
Acum mai bine de 20 de ani, mă jucam pe uliţa de la bunici, pregătind gem păpuşilor, în sticluţe vechi de medicamente, nişte borcane în miniatură. De câte ori mă vedea, bunica îmi atrăgea atenţia să nu cumva să mănânc acele fructe mici şi negre, care arătau tare apetisant, mai ales că în zona aceea murea era destul de rară, iar timpul zmeurei trecuse. Aşa mi-a zis şi acum, când m-a văzut cu o găleată plină cu fructe de soc.
Lăsând melancolia la o parte, fructele de soc nu sunt otrăvitoare, ba chiar sănătoase şi foarte delicioase, dacă le supuneţi căldurii focului, care distruge substanţa toxică din ele. Mai multe despre fructele de soc şi cujm se pot ele găti găsiţi aici.
Gemul l-am încercat acum pentru a doua oară, am şi mâncat din prima tură, aşa că vă pot spune cu mâna pe inimă că este foarte delicios şi dacă este fiert destul, îşi pierde şi acţiunea purgativă. Combinaţia celor două tipuri de fructe e foarte reuşită, dulce-acrişoară, nemaifiind necasră adăugarea lămâii.
Este de dorit prepararea separată a corcoduşelor şi a fructelor de soc, pentru a putea scoate sâmburii din corcoduşe şi a distruge toxina cianhidrică din fructelor de soc. 





Ingrediente:
- 1,5 kg fructe de soc
- 1,5 kg corcoduşe
- 0,5 kg zahăr

Paşii:
1. Fructele de cos se spală. Se desface fiecare boabă de pe ciorchine. Luaţi doar fructele coapte în totalitate, de altfel veţi observa că celelalte boabe nu se prea pot lua de pe ciorchine. Puneţi fructele într-o oală, la foc mic, şi adăugaţi jumătate din zahăr. Amestecaţi şi lăsaţi să fiarbă cam o jumătate de oră, până cînd acestea au scăzut la jumătate, apoi stingeţi focul şi puneţi-le deoparte pentru a vă ocupa de corcoduşe.
2. Corcoduşele trebuie spălate. Apoi se pun într-o oală, se adaugă zahărul rămas şi se pun pe foc mic. Amestecaţi. Veţi observa că în câteva minute corcoduşele vor lăsa un lichid pe fundul oalei, astfel încât nu trebuie să vă îngrijoraţi pentru oală sau pentru corcoduşe. Dacă acest lichid nu apare, puteţi turna puţină apă pe fundul oalei. Amestecaţi mereu pentru a observa acest lucru. Corcoduşele se fierb până când îşi schimbă culoarea, au scăzut la jumătate şi se pot desprinde bine de pe sâmburi. Când sunt gata se dau printr-o sită şi cu o lingură de lemn se amestecă până când rezultă doar sâmburii cu puţină pulpă. Sita nu trebuie sa fie foarte măruntă, pentru a putea facilita trecea unei cantităţi cât mai mare de pulpă de fruct.
3. Fructele de soc se pun peste corcoduşe şi se pun din nou pe foc. Veţi observa cum se leagă gemul. În cazul în care doriţi un gem mai tare puteţi adăuga un conservant cu pectină de genul Gelfix Super 3:1. Un plic ajunge.
4. În borcanele spălate şi sterilizate (există mai multe moduri) se toarnă gemul. Eu pun borcanele într-o tavă şi torn în ele gemul în timp ce ele se află acolo. Nu ştiu dacă e adevărat că doar aşa nu se sparg borcanele, sau e doar o superstiţie, însă nu vreau să mă conving de contrariu. După ce am pus gemul, pun capacele pe borcane, le întorc cu capacele în jos şi tot aşa le pun la dunst, sub multe perne şi pături, pentru câteva zile, până se răcesc complet borcanele.

Verdict: Nu-i otrăvitor; dacă vrei să te sinucizi cu acest gem nu reuşeşti, însă e unul dintre cele mai gustoase gemuri (dacă iţi plac cele preparate din fructe de pădure).

Poftă bună!
Laura

luni, 14 iulie 2014

Pulpe de pui la Dry Cooker



De vreo câteva săptămâni am înlocuit mezelurile cu aceatsă carne.  A început ca un experiment dar ne-am dat seama că ne place foarte mult. Pentru mine e o mare realizare căci mie nu-mi place deloc carnea de pui. 


Din păcate mie îmi place să o prăjiesc puțin mai tare deci nu aș zice că e extraordinar de sănătoasă dar măcar e prăjită în foarte puțin ulei (1 linguriță).


Ingrediente:
- câteva pulpe de pui
- sare, piper
- 1 lgț ulei de măsline
- 3 cepe mici
- 3 căței de usturoi

Pașii:
1. Se spală  și se curăță pulpele. Eu le-am lăsat pielea pe ele însă o puteți da jos dacă nu vă place.
2. Se usucă foarte bine carnea, cu prosoape de hârtie.
3. Se pune uleiul în tigaie. Se codimentează carnea și se pune peste.
4. Ceapa și usturoiul curățate și spălate se pun, întregi, pe lângă carne.
5. Se lasă carnea la foc mediu, sub capac până se prăjește pe o parte apoi se întoarce. Eu o întorc de vreo 2-3 ori defapt dar încercați să nu ridicaăti prea des capacul căci asta e ideea la dry cooker, să se gătască mâncarea în aburi.


Verdict:
Iese foarte gustoasă și e bună și rece. 


Poftă bună!
Liana

joi, 10 iulie 2014

Tort simplu cu brânză de vaci, căpşuni şi ciocolată


În fiecare săptămână îmi propun să mă ocup mai mult de blog. Să mai scriu, să mai gătesc, să întru în ritmul de altădată. Şi totuşi... cam de 2 luni încoace nu reuşesc. De fiecare dată intervine ceva, mult prea important, care mă ţine departe de ritmul normal vieţii. Anul acesta este foarte aglomerat pentru mine şi vestea rea e că încă nu s-a terminat, iar vestea şi mai rea e că nu pot prevedea, planifica nimic. De fiecare dată totul s-a întâmplat total independent de mine, luându-mă prin surprindere.
Dar să revin la tortul de astăzi. Acesta este torul ungurului, adică făcut este făcut pentru el. Şi pentru că nu am timp să scriu, e evident că nici nu prea am timp să gătesc, din această cauză am apelat la un blad de pandişpan din comerş, dar promit să-l prepar cât de curând, să vă demostrez că pot :D Şi dacă şi eu pot, atunci voi sigur puteţi. Ulterior am făcut o cremă de brânză ca aici, pe care am împărţit-o în două. Într-o parte am adăugat cubuleţe de căpşuni. Am aşezat clatul şi cremele în straturi, iar la final am pus pe deasupra o glazură de ciocolată şi am ornat tortul cu câteva cireşe. Sper să vă placă şi să-l încercaţi cu succes!







Ingrediente:
- blat de pandişpan
- 0,5 kg căpşuni
- 500 g brânză de vaci
- 200 ml frişcă lichidă
- 75 ml lapte
- 100 g ciocolată
- 25 g unt

Paşii:
1. Faceţi un blat din pandişpan, sau dacă nu aveţi timp, faceţi ca mine: cumpăraţi-l. 
2. Bateţi frişca spumă. Adăugaţi peste ea brânza de vaci şi amestecaţi bine. Împărţiţi crema rezultată în două. Într-una din părţi puneţi căpşunile tăiate mărunt, cubulete şi amestecaţi.
3. Blatul se va tăia în trei bucăţi. Aşezaţi o bucată de blat peste care puneţi crema de brânză cu căpşuni, apoi încă un strat de blat şi restul de cremă. Pe deasupra se pune ultimul strat de blat.
4. Se prepară glazura astfel: laptele cu untul şi cu ciocolata făcută bucăţele. Se amestecă până se topesc şi se omogenizează toate ingredientele într-un singur fluid. Se lasă apoi la răcit, până e doar puţin caldă, iar apoi se toarnă peste tort. Dacă doriţi o glazură mai bogată, puteţi pune cantităţile duble.
5. Se ornează după bunul plac.

Verdict: Tort de vară, fără zahăr, delicios.

Poftă bună!
Laura

miercuri, 28 mai 2014

Oranjadă cu ceai verde


Chiar dacă nu mai e sezonul lor, tot putem face o băutură gustoasă din portocale. Și cum mie nu îmi plac lucrurile simple, m-am gândit să adaug și ceai verde și lămâie. Și nu mi-a părut rău deloc.




Ingrediente:
- 3 portocale
- 1/2 lămâie
- 2 lg miere
- 1 cană ceai verde concentrat și răcit

Pașii:
1. Se prepară ceaiul verde din 2 plicuri de ceai verde de bună calitate și 200 ml apă.
2. Se storc portocalele și lămâia.
3. Se amestecă sucul de fructe cu mierea și cu ceaiul răcit. Eu mai pun și un păhărel de apă rece pentru că îmi place mai diluată oranjada dar nu e necesar.

Verdict:
Cam dulce pentru gustul meu dar asta pentru că am presupus eu greșit că ar fi prea acre portocalele. După ce am mâncat toată iarna portocale acre nu mă așteptam să fie acum atât de dulci pe sfârșitul sezonului


Poftă bună!
Liana

miercuri, 21 mai 2014

Quinoa cu zucchini

De cel puțin un an mă pregătesc să scriu o postare despre quinoa și beneficiile ei și despre cum se gătește dar tot nu am timp. Între timp, mai fac rețete cu quinoa ca să pot da cât mai multe exemple (sper că se acceptă această scuză :D ).


Oricum, la cât de ocupată am fost în ultimul timp, slabe șanse să termin postarea aceea degrabă. Poate la vară...




Ingrediente:
- 2 zucchinni
- 1/2 ardei roșu
- 1 ceapă mică
- 2 căței usturoi
- 2 fire de ceapă verde
- verdeață
- 1 cană quinoa
- ulei
- sare, piper

Pașii:
1. Se călește ceapa, ardeiul și usturoiul pentru 1-2 minute, până ceapa devine translucentă.
2. Se pun dovleceii peste, tăiați cubulețe. Se călesc pentru câteva minute.
3. Se pune quinoa (spălată în prealabil) și destulă apă  cât să acopere amestecul.
4. Se fierbe mâncarea pentru 20 de minute, se pune verdeața și ceapa verde și se ia de pe foc.

Verdict:
Bună și sănătoasă. Poate că nu trebuia să prăjesc atăt de tare ceapa și ardeiul (se simțea gustul de ceapă prăjită prea tare - foarte bun dar foarte nesănătos).




Poftă bună!
Liana


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Blogging tips