Se afișează postările cu eticheta ceapă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ceapă. Afișați toate postările

miercuri, 21 mai 2014

Quinoa cu zucchini

De cel puțin un an mă pregătesc să scriu o postare despre quinoa și beneficiile ei și despre cum se gătește dar tot nu am timp. Între timp, mai fac rețete cu quinoa ca să pot da cât mai multe exemple (sper că se acceptă această scuză :D ).


Oricum, la cât de ocupată am fost în ultimul timp, slabe șanse să termin postarea aceea degrabă. Poate la vară...




Ingrediente:
- 2 zucchinni
- 1/2 ardei roșu
- 1 ceapă mică
- 2 căței usturoi
- 2 fire de ceapă verde
- verdeață
- 1 cană quinoa
- ulei
- sare, piper

Pașii:
1. Se călește ceapa, ardeiul și usturoiul pentru 1-2 minute, până ceapa devine translucentă.
2. Se pun dovleceii peste, tăiați cubulețe. Se călesc pentru câteva minute.
3. Se pune quinoa (spălată în prealabil) și destulă apă  cât să acopere amestecul.
4. Se fierbe mâncarea pentru 20 de minute, se pune verdeața și ceapa verde și se ia de pe foc.

Verdict:
Bună și sănătoasă. Poate că nu trebuia să prăjesc atăt de tare ceapa și ardeiul (se simțea gustul de ceapă prăjită prea tare - foarte bun dar foarte nesănătos).




Poftă bună!
Liana


joi, 21 februarie 2013

Tocană irlandeză de vită, cu bere


 
Acum ceva timp a făcut Laura o mâncare de vită delicioasă (sau mai bine zis ungurul ei :P)  și acum e rândul meu să vă "încânt" privirea și simțurile cu varianta mea.

Cu această rețetă din bucătăria internațională vom participa la provocarea "Dulce Românie" de luna aceasta, găzduită de Ioana de la Pasiune și culoare.



 
Această variantă este mai puțin ardelenească/ungurească și mai mult irlandeză, belgiană sau nemțească căci prin zonele alea se pune bere în tocană din câte știu eu (așa zice defapt și wikipedia).
 
 
Înainte de a prăji puțin carnea, am șters-o bine de apă cu un șervet de hârtie. Și apoi am prăjit-o în ture căci nu a încăput toată odată în noua mea oală de tuci. Oală de care sunt foarte mândră, apropo.  
  

După ce am terminat cu carnea, am prăjit ceapa în același ulei, sau ce a mai rămas din el. Când era ceapa aproape gata (nu prăjită de tot ci doar translucidă) am pus și usturoiul. Apoi am început condimentarea: foi de dafin, piper, boabe de muștar, boia, sare. La un moment dat am pus și berea.
 
 
După  ceva timp am pus și legumele. Mai puțin cartofii și mazărea, că alea fierb mai repede și nu vroiam să fac terci.



Poate vă întrebați ce caută napii într-o astfel de mâncare. Am luat ideea de la Pioneer Woman și nu mi-a părut rău deloc, chiar dacă se știe că americanii pun diverse ciudățenii în mâncare. E drept că nu sunt cele mai gustoase legume (singura legumă cu adevarat gustoasă, după părerea mea, e cartoful, deci...) dar au fost ok.

Și acum urmează legumele tradiționale care nu sperie pe nimeni.


Cartofii


Mazărea
   
Și verdeața, la șfârșit de tot.


Noua mea oală de tuci




 
Ingrediente:
- 500 g carne vită
- 4 morcovi mici
- 4 tulpini de apio
- 2 rădăcini pătrunjel
- 1 ceapă albă mare
- 1 nap alb
- 3 cartofi mici
- 1 roșie mare
- 1 cană mazăre congelată
- 3-4 căţei usturoi
- 1 cană bere (jumatate de doză)
- 2 frunze de dafin
- sare, piper, boia, boabe muştar
- 1 lg pastă roşii/pastă de ardei
- 2 căni apă

Paşii:
1. Se spală bine carnea şi se taie cubuleţe. Se curăţă de grăsime dacă este cazul. Se șterge bine cu prosoape de hârtie.
2. Se prăjeşte carnea pe toate părţile în puţin ulei. Dacă este nevoie, se prăjeşte în mai multe ture. Se scoate carnea pe o farfurie.
3. Se prăjeşte ceapa în uleiul în care s-a prăjit carnea până devine translucentă. Înainte cu un minut de a fi gata ceapa se pune şi usturoiul.
4. Se pune carnea înapoi peste ceapă. Se pune o cană de apă şi abia apoi berea (ca să nu ia foc că doar e alcool).
5. Se pun condimentele şi pasta de roşii. Lăsăm să firbă între 45 de min şi o oră, la foc mic, să se înmoaie bine carnea. Eu nu am prea avut timp şi am lăsat doar 45 de minute însă se poate lăsa şi mai mult, mai ales dacă gătim cu carne de vacă (şi nu viţel sau mânzat).
6. Se pun legumele tăiate cuburi. Se mai fierbe 30 de min.
7. Se pun cartofii. Se mai fierbe 10 minute.
8. Înainte cu 20 de minute de a opri focul punem mazărea.
9. Se presară pătrunjel verde peste când e gata.

Verdict:
Foarteeeeee bună!!! Din nou, nu vreau să mă laud, dar și pe asta am nimerit-o. Berea i-a dat o aromă extraordinară, mai subtilă ca vinul, însă. Menționez asta pentru că e mai des întâlnită combinația de carnea de vită cu vin față de cea cu bere.



Poftă bună!
Liana
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Blogging tips