Se afișează postările cu eticheta ghimbir. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ghimbir. Afișați toate postările

marți, 24 februarie 2015

Salată de crudități, de iarnă

Acestei salate autoarea i-a zis „salată de detoxifiere”. Eu cred că detoxifierea organismului este un termen folosit greșit pentru simplul fapt că nu suntem intoxicați. Dacă nu lucrezi într-un mediu toxic, nu iei droguri (sau medicamnete cu pumnul) sau nu îți expui corpul la toxine în mod constant, atunci nu, nu ești intoxicat. Și și dacă ai fi intoxicat prin aceste metode enumerate mai sus, mă îndoiesc că o salată sau un smoothie te-ar vindeca. 


Este însă o practică sănătoasă să mâncăm salate, mai ales cu legume de sezon, cât mai puțin preparate dacă se poate. Și astfel s-a născut acestă salată.



Ca o completare, aș vrea să menționez că am mâncat salata aceasta timp de 5-6 zile la masa de prânz în încercarea de a pierde cam 1 kg, în rest mâncând normal. Ei bine, nu numai că nu m-a ajutat deloc dar m-am și îngrășat vreo 500 g. Și femeile știu ca și 100 g contează, mai ales dacă sunt în plus. Deci la mine nu a funcționat. Buhuhu!


Ingrediente:
- 1/2 conopidă 
- 1/2 varză roșie
- 1 sfeclă roșie mică
- 1 morcov mare
- 1/2 ceapă roșie
- 1 legătură de pătrunjel
- 1/2 cană de stafide
- 1/2 cană de semințe de cânepă
- 1/2 cană de semințe de floarea soarelui
- 1 cană de amaranth fiert
Pentru dressing:
- sucul de la o lămâie
- sucul de la o limetă
- 2 căței de usturoi
- câteva linguri de ulei de floarea soarelui presat la rece (sau măsline)
- câteva fire de mărar/pătrunjel
- 1 lgț ghimbir proaspăt, ras
- 1 lgț sirop de agave (sau miere)
- sare, piper

Pașii:
1. Se spală și se curăță toate legumele.
2. Se dau toate legumele pe răzătoare sau se mărunțesc cu un robot de bucătărie. Se pun într-un bol.
3. Se pun semințele de cânepă, de floarea soarelui, stafidele și amaranthul fiert peste.
4. Se prepară dressingul, amestecând bine toate ingredientele. 
5. Se servește salata cu dressing peste. Eu am pregătit această salată pentru a avea pentru mai multe zile și nu am amestecat salata cu dressingul decât în momentul în care am mâncat. 

Verdict:
O salată excelentă, sănătoasă dar nu foarte sățioasă dacă e servită fără nimic altceva. Ar merge bine lângă un piept de pui, eventual.

Sursa: aici. 


Poftă bună!
Liana

marți, 10 februarie 2015

Mâncare de vită cu broccoli



Nu am prea multe de zis astăzi. Așa că vă las cu o rețetă cu arome asiatice.

A, ar mai fi ceva de zis: eu o mănânc așa cum e dar se poate servi cu orez fiert sau chiar cu paste.



Ingrediente:
- 1 ceapă mică (eu am folosit praz), tăiată rondele
- 1 morcov, tăiat felii
- 1 ardei gras, tăiat fâșii
- 1 căpățână broccoli, ruptă în buchețele mici
- 1 bucățică de ghimbir, tăiată mărunt
- 3-4 căței de usturoi,tăiați mărunt
- 250 g carne vită, tăiată în felii cât mai subțiri
- 3 lg sos de soia
- 2 lg amidon de porumb
- 1 lg oțet de orez
- 1 lg sos hoisin
- 1 lgț melasă (sau zahăr)
- 2 lg apă
- sare, piper
- ulei

Pașii:
1. Se prepara marinata, amestecând 1 lg sos de soia cu amidonul de porumb și puțin ulei. Se pune apoi carnea de vită, tăiată in fașii subțiri, la marinat. Marinarea cărnii trebuie să dureze cel putin 30 de minute, ideal 8 ore. 
2. Se pune într-un wok sau tigaie mai mare puțin ulei și se căleste usturoiul maxim 1 minut după care se pun legumele (mai puțin broccoli) și se călesc până se înmoaie puțin, cam 5-7 min. Se scot pe o farfurie și se curăță wokul cu un șervețel.
3. În același timp putem pregăti broccoli - ori fierbem leguma clasic ori la aburi. Eu am pus-o în wok după ce am scos legumele, cu puțină apă și am fiert-o sub capac, câteva minute. Numai bine s-a curățat wokul cu această ocazie :D.
4. Punem apoi carnea la prăjit în puțin ulei, cam 5 minute.
5. Între timp facem sosul, amestecând sosul de soia cu oțetul de orez, sosul hoisin, melasa și apa.
6. Se pune sosul peste carnea de vită când aceasta e aproape făcută și se mai lasă puțin pe foc să se îngroașe puțin (2-3 min).
7. Se pun restul legumelor înapoi în tigaie, se amestecă bine și se stinge focul.

Verdict:
Parcă ar avea nevoie de ceva mai mult usturoi (așa îmi amintesc eu acest fel de mâncare) dar altfel a ieșit extraordinar!


Poftă bună!
Liana

joi, 9 octombrie 2014

Mancare de fasole și roșii



Aceasă mâncare am făcut-o cu ceva timp în urmă, când se mai găsea încă de cumpărat fasole verde, proaspătă. Acum cred că o găsim doar în supermarket, congelată, dar oricum va ieși bună mâncarea.

Ce nu mi-a plăcut la această mâncare de fasole este faptul că am pus eu prea mult ghimbir, care nici măcar nu apărea în rețeta originală. Deși ar trebui să fie o lecție pentru mine, să mă învăț minte să nu mai improvizez, din păcate n-o să fie așa. 

Am mai adăugat și niște conopidă verde, doar pentru că o aveam în frigider. S-a potrivit de minune! 




Ingrediente:
- ulei de măsline
- 1 ceapă potrivită
- 1 bucățică ghimbir
- 1 kg fasole verde
- 2-3 roșii mari
- 1/4 căpățână conopidă
- pătrunjel
- sare, piper

Pașii:
1. Se curăță și se spală legumele. Se taie după preferințe.
2. Se călește ceapa puțin în uleiul de măsline. După vreo 3 minute se pune ghimbirul.
3.După încă un minut se pune fasolea și jumătate de cană de apă. Se lasă pe foc vreo 10 minute, amestecând din când în când.
4. Se pun roșiile, se sărează și piperează.
5. Se lasă la foc mediu 30-40 de minute iar la sfărșit se pune pătrunjelul tocat.

Verdict:
Mie mi-a ieșit cam aromată, din cauza ghimbirului dar data viitoare voi renunța la el și cred că va ieși perfectă.

Sursa: aici. 


Poftă bună!
Liana

luni, 7 iulie 2014

Supă picantă de linte



Supe picante nu am făcut niciodată. Eu nu mănânc nimic picant iar Ionuț are o varietate de sosuri și prafuri pentru a condimenta mâncarea.


Deși am pus doar 4 ardei iuți (foarte mici), supa a ieșit extraordinar de picantă. Si nenorocul meu a fost ca am și înghițit unul. A fost o experineță foarte neplăcută pentru sistemul meu digentiv :))



Ingrediente:
- 1 ceapă mică
- 2-3 căței de usturoi
- 1 bucățică ghimbir
- 1 ardei
- 1-2 roșii
- 1/4 căpățână conopidă
- 2 tulpini de țelină
- 2 morcovi
- 1 rădăcină pătrunjel
- 250 g linte
- 1 lgț turmenic
- 1 lgț chimen măcinat
- 1 lgț boia dulce
- 2 foi de dafin
- 1 lgț oregano uscat
- 3-4 ardei iuți uscați
- sare, piper
- verdeață

Pașii:
1. Se fierbe lintea pentru 20 de minute până devine 'al dente'. 
2. Între timp, se călesc ceapa și ardeiul în puțin ulei. Când încep să se rumenească, se pune usturoiul și ghimbirul, date pe răzătoare.
3. După încă vreo 2 minute se pun restul legumelor, inclusiv roșiile, se lasă la călit încă căteva minute, se condimentează și se pune apa.
4. Când legumele sunt fierte, se pune lintea fiartă, se mai lasă pe foc 5 minute.
5. La final se pune verdeața.

Verdict:
Destul de bună, mai ales cu smântână. Dacă vă plac mâncărurile mai picante, bineînțeles. Eu una nu sunt mare fan al lor.


Poftă bună!
Liana

joi, 27 martie 2014

Orez prăjit cu varză şi praz


Unul din felurile mele preferate de mâncare este orezul prăjit. Este şi foarte rapid de făcut, ceea ce e întotdeauna un bonus.


Nu e nici o problema dacă nu aveţi sosurile hoisin sau de soia. Improvizaţi cu ce aveţi la îndemână. De sosul hoisin vă puteţi lipsi de tot. E drept că fără sosul de soia nu mai e la fel orezul prăjit dar acesta se găseşte acum foarte uşor, în orice supermarket.






Ingrediente:
- 1 cană orez fiert
- 1/2 praz, tăiat felii
- 2 căni varză tăiată mărunt
- 2 căţei de usturoi
- 1 buc mică ghimbir
- 2 lg sos de soia
- 1 lgţ pastă de roşii
- 1 lg sos hoisin
- 1 lgţ pastă de ardei iute

Paşii:
1.Se călesc prazul şi varza la foc puternic pentru câteva minute, până devin translucente.
2. Se pune usturoiul şi ghimbirul, se mai amestecă 1 minut.
3. Se pun sosurile. Se amestecă bine.
4. Se pune orezul, se încorporează şi se stinge focul.

Observaţie:  
Pe tot parcursul gătirii focul trebuie să fie dat la maxim.

Verdict:
Toate sosurile folosite erau destul de sărate şi, în consecinţă orezul a ieşit foarte sărat. Cel puţin pentru gusturile mele. Data viitoare pun mai puţin sos de soia (1 lg) şi pot renunţa la pasta de roşii. Oricum, nu cred că necesită sare chiar deloc, chiar dacă se reduc sosurile adăugate.


Poftă bună!
Liana

luni, 20 ianuarie 2014

Un alt smoothie super sănătos


Având în vedere că au trecut Sărbătorile și au lăsat urme pe corpul meu, mi-am servit zilele trecute un mic dejun (sau desert, sau gustare) foarte sănătos. 




Mie îmi plac fructele dar nu foooarte, foarte  mult și de cele mai multe ori uit să le mănânc, cu excepția cireșelor și a lebeniței. Așa că iarna fac eforturi să mănânc fructe.


Și uite așa am ajuns la acest smoothie. Ies două porții. Una o puteți lasa pe a doua zi, la frigider. 


Alte smoothi-uri mai puteți vedea: aici, aici și aici.

Ingrediente:
- 1 măr 
- 1 mandarină
- o banană copată
- o mână de spanac
- 2 lg afine congelate
- 1 lgț semințe chia
- 1 bucățică ghimbir proaspăt
- apă 

Paşii:

1. Se spală bine și se taie toate fructele. Se spală spanacul. Se pun toate în blender.
2. Se pune ghimbirul mărunțit, semințele de chia și afinele.
3. Se pune apa peste - eu pun aproximativ o jumătate de cană de apă, dar puteți pune mai multă/mai puțină, în funcție de consistența dorită. Puteți pune și cuburi de gheață, dacă preferați un smoothie răcoros.
4. Se mixează în blender până amestecul devine omogen. Se consumă imediat dar poate sta și o zi în frigider.

Verdict: 
Deși culoarea lasă mult de dorit, gustul este extraordinar. Parcă ai mânca cremă pentru prăjituri, dacă închizi ochii :p


Poftă bună!
Liana

miercuri, 20 noiembrie 2013

Suc de pere, portocale şi ghimbir




























Ce ziceţi de un suc/smoothie cu pere zemoase, portocale dulci şi arome de ghimbir şi scorţişoară? E perfect pentru răsfăţul de dimineaţă, pentru a avea o zi minunată.

Acesta este un experiment nu pentru că nu ar mai fi făcut nimeni înaintea mea acest smoothie, ci pentru că nu m-am inspirat din nicio reţetă. Evident, nu ar putea fi din bucătăria tradiţională pentru că la noi portocalul şi ghimbirul nu sunt specii endemice în România. Dar nici la bucătărie internaţională nu o puteam încadra din simplul fapt că nu aş fi ştiut în ce parte a lumii se prepară exact această combinaţie. Aşa că vă invit să savuraţi acest experiment.

Perele trebuie neapărat să fie moi, iar portocalele dulci, pentru că nu am folosit niciun fel de îndulcitor. Se mărunţesc toate ingredientele şi se amestecă în blender, adăugând puţină apă (cât să acopere fructele). Serviţi cu scorţişoară macinată deasupra.





Ingrediente:
- 2 pere
- 1 portocală
- 1 bucăţică de ghimbir

Paşi:
1. Se spală perele şi se curăţă de sânburi. Se curăţă ghimbirul de coajă şi se taie mărunt cu cuţitul (altfel riscaţi ca "firele" ghimbirului  să se agaţe de blender). Se curăţă portocala.
2. Se pune toate ingredientele în blender, împreună cu puţină apă rece (să acopere fructele) şi se amestecă.
3. Se serveşte rece cu puţină scorţişoară măcinată, pe deasupra. Stă la frigider 2-3 zile.

Verdict:
Un suc delicios fără îndulcitori! Ghimbirul îi dă un gust aparte.

Poftă bună!
Laura

marți, 29 octombrie 2013

Prăjitură cu pere şi ghimbir


























Când am făcut pentru prima dată această prăjitură, prietenii mi-au spus că e o prăjitură de Crăciun, probabil din cauza ghimbirului şi a celorlalte condimente (scorţişoară, cuişoare, ienibahar). Mie mi-a plăcut aşa de mult, mail ales că a ieşit foarte pufoasă (şi nu clic ca de obicei), încât am repetat reţeta câteva zile mai târziu.

































Ingrediente:
- 300 g făină
- 150 g zahăr (preferabil brun)
- 30 g ghimbir (rădăcină)
- 4 pere
- 1 lgţ scorţişoară măcinată
- 1/4 lgţ cuişoare măcinate
- 1/2 lgţ ienibahar măcinat
- 250 ml ulei
- 150 g miere
- 200 g iaurt sau smântână slabă
- 1 ou
- 1 lgţ bicarbonat de sodiu
- 1 praf de copt
- 125 ml cafea proaspăt făcută
- 1 lg unt
- sare

Paşi:
1.Se aprinde focul la cuptor şi se unge o tavă cu ulei.
2. Se amestecă ingredientele uscate: făina, praful de copt, scorţişoara, cuişoarele, ienibaharul şi sarea şi se pun deoparte.
3. Se amestecă oul cu ulei, cu zahăr, cu miere, cu iaurt şi ghimbirul ras. Apoi cu ajutorul unei spatule se adaugă jumătate din făină. Bicarbonatul de sodiu se pune peste cafeaua fierbinte, iar apoi se adaugă la amestec şi se pune şi restul de făină. Se toarnă compoziţia în tavă.
4. Se taie perele pe lungime şi se aşează deasupra compoziţiei din tavă. Dacă aveţi o tavă rotundă, puteţi aranja perele concentric. De asemenea, puteţi presăra zahăr pe deasupra.
5. Se ţine la cuptor până se rumeneşte bine şi trece testul scobitorii.
6. Se serveşte după ce se răceşte complet, simplă sau cu frişcă pe deasupra.

Verdict: Pufoasă şi foarte gustoasă. 

Sursa de inspiraţie

Poftă bună!
Laura

joi, 11 aprilie 2013

Detoxifiere cu ceai de ghimbir şi lămâie

Ghimbirul ajută la digestie, contribuind astfel la detoxifierea organismului, dar este şi un bun decongestionant natural, actionând împotriva histaminelor, fiind recomandat în tratarea sau prevenirea răcelii. În acest sens, acţionează asupra plămânilor, stomacului şi splinei, având efecte deosebite în tratarea edemelor, vomei sau tusei. Alte folosinţe ale ghimbirului se fac în caz de indigestie sau reumatism. În China se foloseşte de peste 3000 de ani în tratarea astmului. 
În continuare vă propun o combinaţie foarte bună pentru un ceai îmbietor: ghimbir cu lămâie.












Ingrediente:
- 1/2 lămâie
- 2 lgţ ghimbir mărunţit
- miere

Paşii:
1. Se dă pe răzătoare ghimbirul. Ghimbirul are un gust foarte puternic. Dacă doriţi un gust mai puţin predominant puneţi o cantitate mai scăzută.
2. Se stoarce lămâia peste ghimbir şi se infuzează.
3. Se adaugă miere, după ce se răceşte puţin ceaiul. Mierea adăugată în ceai la o temperatură mai mare de 40 de grade Celsius poate deveni toxică.

Verdict:
E foarte bun acest ceai! Prefer să-mi prepar singură ceaiurile pentru mai multă aromă şi mai puţine chimicale.


Poftă bună!

Laura
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Blogging tips