Nu cred că există cineva căruia să nu-i placă pizza şi evident cea făcută în casă e întotdeauna mai gustoasă. Noi facem blatul de pizza cu cartofi, cum v-am scris mai demult aici. Pregătim şi sosul de roşii tot în casă, cu multe condimente, preferându-l în detrimentul celui de la magazin. Peste blat punem diverse legume, cărnuri şi brânzeturi, în funcţie de ce avem prin frigider. De data aceasta am pus: prosciutto, hribi (culeşi de noi), ardei, felii de roşii, telemea şi caşcaval.
Ingrediente pentru sos |
Ingrediente:
- aluat pentru pizza
- 1/2 kg roşii
- felii de şuncă
- ciuperci
- ardei
- roşii
- caşcaval şi/sau alte brânzeturi
- condimente (sare, piper, busuioc, oregano şi altele)
- puţin ulei
- ce vă mai pofteşte inimioara :)
Paşi:
1. În primul rând, se prepară aluatul după reţeta aceasta, cu câteva ore înainte de coacerea pizzelor, pentru a da timp aluatului să crească.
2. Între timp se prepară şi sosul de roşii din câteva roşii mai coapte, pe care le mărunţim în blender şi le punem într-o craţită pe foc. Se adaugă condimente şi se lasă să fiarbă bine, până sosul ajunge la consistenţa dorită şi toate aromele se întrepătrund.
3. Se pune puţin ulei pe degete şi dintr-o bucată de aluat de mărimea unei mingi de tenis se formează blatul, care ulterior se pune într-o tavă.
4. Peste blat se pune sosul de roşii, iar peste acesta diverse legume, cărnuri sau brânzeturi, în funcţie de preferinţe. Eu am pus hribi, prosciutto, ardei roşii, telemea şi cascaval. Se întroduce în cuptorul preîncălzit şi se lasă acolo până se rumeneşte.
Verdict:
Îl ştiţi cu toţii.
Poftă bună!
Laura
Faină pizza cu ce ai prin casă! Are de toate.
RăspundețiȘtergereMersi, Alina! :)
ȘtergereVreau si eu pizza cu ce ai tu prin casa !:))
RăspundețiȘtergereMortala,deliciu !;)
Bun sos .
Pai, te astept!
ȘtergereAdor pizza!
RăspundețiȘtergereSi eu! :D De aceea m-am gandit ca e buna reteta asta ;)
ȘtergereArata super, intr-adevar pizza facuta in casa e cea mai buna! Aluatul cu cartofi nu l-am incercat inca.
RăspundețiȘtergereMultumesc, Violeta!
ȘtergereCe faina e! Cam asa fac si eu pizza de fiecare data, cu tot ce gasesc prin casa :)
RăspundețiȘtergereDa, te scapi de ramasitele din casa :P si e si foarte gustoasa :)
Ștergerechiar azi vorbeam cu o colega de serviciu ca nu am facut de mult o pizza cu tăt felu :)) imi merge postarea ta la suflet.
RăspundețiȘtergereHi hi, te-am nimerit :D
Ștergere