miercuri, 12 februarie 2014

Experimentul "sticks"






























Ca mai toate reţetele mele şi aceasta este un experiment. Şi totuşi, pe aceasta am numit-o astfel pentru că am preparat-o o dată şi nu se va întâmpla încă o dată. Cei care mă cunosc ştiu că stau cam prost la capitolul "răbdare" şi deşi încerc să-l dezvolt, nu prea reuşesc. În general fug de reţetele complicate sau care necesită foarte mult detaliu şi îndemânare. Aşa că dacă eu pot să gătesc şi voi puteţi :)
Acum să vă spun de ce mi s-a părut aşa greu: am preparat aluatul, exact ca aici (găsiţi reţeta mai jos), dar apoi a venit partea grea şi anume crearea beţigaşelor. Am văzut o reţetă de grisine făcută de Liana şi m-am gândit că pot face şi eu, dar când m-am apucat de învârtit între degete aluatul, parcă nu se mai termina. O bucată o făceam în câteva minute, astfel că pe cele din imaginea le-am făcut în vreo jumătate de oră. Evident că m-am enervat, am întins aluatul cu sucitorul şi le-am tăiat ca pentru saleuri. Poate nu deţin eu varinata cea mai bună de făcut sticks-uri, dar şi dacă nu o descopăr, clar nu mai pupă ungurul meu aşa ceva. Voi ştiţi vreo alternativă la ce am scris eu aici?

Ingrediente:
- 50 g unt
- 50 untură
- 225 g făină
- 100 g parmezan
- boia iute (după gust)
- 1 ou
- sare şi piper

Paşii:
1. Untul şi untura se amestecă cu făina, cu ajutorul vârfurilor degetelor.
2. Se pun condimentele şi parmezanul ras şi se amestecă.
3. Se adaugă oul şi se pune apă rece pentru a se forma un aluat destul de tare, dar totuşi maleabil.
4. Dacă aveţi răbdare, rulaţi sticks-uri din aluat, dacă nu, tăiaţi-l ca pentru saleuri.
5. Coaceţi saleurile pentru aproximativ 10 minute în cuptorul preîncălzit.

Verdict: Eu nu am avut răbdare să fac prea multe altfel de beţigaşe, dar gustul lor a meritat toată sforţarea mea.

Poftă bună!
Laura

2 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Blogging tips