miercuri, 13 februarie 2013

Lasagna şi multă voie bună



    Din când în când ne întălnim cu prietenii şi gătim împreună. Astăzi le-am furat reţeta. S-a muncit la comun pentru această lasagna: băieţii s-au ocupat de prepararea pastelor, iar fetele de prepararea cărnii. Prepararea pastelor o puteţi vedea aici.




Pentru umplutură a fost nevoie de două kilograme şi jumătate de carne, pentru opt guri flămânde. Un kilogram ajunge în mod normal pentru o porţie, pentru patru persoane. Alte ingrediente folosite la umplutură, au fost patru cepe, oregano, sare, piper, puţin busuioc şi multă voie bună. Toate acestea au fost completate de bulionul de casă, al mamei lui Lonci :)


Paste de casă


Umplutura
După cum spuneam, s-a muncit la comun, la "multe mâini"


Pe deasupra, se pune sos bechamel şi muuuult caşcaval ras


Ingrediente:
Umplutură:
- 1 kg carne de porc sau de vită (după preferinţă) 
- 2 cepe
- bulion
- oregano
- busuioc
- sare
- piper 

- paste
- caşcaval/ parmezan  (peste lasagna)

Sos Bechamel:
- 50 g unt
- o lingură făină
- 250 ml lapte
- sare
- piper
- nucşoară

Paşii:
1. Este de preferat să se facă pastele acasă, după reţeta aceasta.
2. Se face umplutura în modul următor: se căleşte ceapa şi carnea puţin, împreună cu ingredientele.
2. Se întinde un strat de paste pe fundul unui vas (tavă, vas de Jena sau orice altceva ce nu se topeşte în cuptor). 
3. Apoi se pune alternativ un strat de umplutură, unul de paste, pâne se termină ingredientele.
4. Se pune un sos bechamel pe deasupra lasagnei:  untul se topeşte, se adaugă făina şi se amestecă, după care se pune laptele şi condimentele. 
5. Se pune la cuptor până se rumeneşte bine pe deasupra.

Verdict:
Foarte bună şi foarte săţioasă, mai ales datorită pastelor făcute acasă. 

Poftă bună!
Laura  
 

2 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Blogging tips