vineri, 8 februarie 2013

Snack-uri făcute acasă


Mi-am propus mai multe lucruri pentru 2013, printre care să renunţ la snack-uri, chips-uri, fast food şi altele. Dar nu m-am putut abţine să nu-mi fac propriile snack-uri, care nu sunt aşa de dăunătoare sau cel puţin aşa cred eu. Oricum, bulionul e de la mama şi nu conţine aditivi alimentari.


Am început prin a căli câţiva căţei de usturoi în puţin ulei, peste care am adăugat condimente şi bulion. Această compoziţie am folosit-o ca şi sos.




Lipiile se pot desface în două, cred că toate, nu doar cele pe care le-am folosit eu, şi astfel se obţine un snack foarte subţire. Le-am tăiat în triunghiuri sau dreptunghiuri de aproximativ 4-5 cm latura, iar peste ele am pus sosul.



Le-am pus in cuptor câteva minute, la foc mic. Se prăjesc foarte repede şi trebuie urmărite. Rezultatul îl puteţi vedea în imaginea de mai jos.


Ingrediente:
- lipii
- usturoi
- bulion
- sare (dacă nu e sărat bulionul)
- piper
- condimente din belşug (eu am folosit oregano şi busuioc)

Paşii:
1. Se căleşte usturoiul, se adaugă oregano şi busuioc, după care se pune bulionul şi se amestecă. Se ia de pe foc.
2. Se desfac lipiile în două.Se taie lipia în triunghiuri sau dreptunghiuri de dimensiunea dorită şi se unge cu sos.
3. Se pun la cuptor până se rumenesc uşor.



Poftă bună!
Laura

2 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Blogging tips