vineri, 31 ianuarie 2014

Cartofi cu smântână la cuptor


























Acum vreo două zile, pe la ora 9 sau 10 seara, colindând internetul în lung şi-n lat, am dat peste reţeta aceasta, a Danei. Mi s-a făcut foame instantaneu şi pentru că era mult prea târziu pentru a mă apuca de gătit şi evident, de mâncat, mi-am promis solemn că voi prepara aceşti cartofi cât de repede. Şi într-adevăr am avut dreptate: sunt delicioşi. Eu i-am mâncat doar aşa (sunt foarte consistenţi datorită smântânii şi uleiului, probabil), dar se pot servi şi ca şi garnitură.




































Ingrediente:
- 1 kg cartofi
- 50 ml ulei
- 100 g smântână
- sare (puneţi cu încredere)
- piper
- oregano
- caşcaval ras

Paşii:
1. Se spală şi se curăţă cartofii. Se taie în rondele şi se aşează într-o tavă. Între timp se încălzeşte cuptorul.
2. Se amestecă restul ingredientelor într-un bol şi se toarnă peste cartofi. Se amestecă cu mâna (credeţi-mă aşa e cel mai eficient), astfel încât toţi cartofi să fie înveliţi cu smântână. Se nivelează cartofii în tavă.
3. Se presară caşcavalul ras pe deasupra şi se introduce tava la cuptor pentru aproximativ 40 de minute, până se rumenesc cartofii pe deasupra.
4. După ce i-am scos din cuptor am pus pe deasupra ceapă verde, dar cred că ar ar fi mai potrivit nişte usturoi. Se pot servi aşa sau ca şi garnitură.

Verdict:  De când am văzut reţeta aceasta am ştiut că o să-mi încânte papilele gustative şi nu m-a dezamăgit :D

Sursa de inspiraţie: Prăjiturici şi alte dulciuri

Poftă bună!
Laura

6 comentarii:

  1. E delicioasa reteta, ador cartofii la cuptor :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Răspunsuri
    1. Draga Andreea, cuptorul meu nu e electric, ci un banal cuptor pe gaz, care nu arata prea multe. Eu il puneam pe un foc mediu.

      Ștergere
  3. Foarte bună rețetă

    RăspundețiȘtergere
  4. dupa 40 de minute la cuptor nu stiu cum o sa arate cascavalul ala ras de deasupra

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Blogging tips