Se afișează postările cu eticheta margarina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta margarina. Afișați toate postările

miercuri, 23 ianuarie 2013

Negresă


Există o multitudine de variante de negrese, cu nucă de cocos, fără nucă de cocos, cu nuci, de post ş.a.m.d. Ultima dată am mâncat negresă la o prietenă şi mi s-a părut de-a dreptul delicioasă. Am lăudat-o şi mi-am propus şi eu să fac acelaşi lucru.


Ingredientele
Cam asea sunt ingredientele. Bineînţeles că aici voi fi trasă de urechi de o bună prietenă a mea, că nu ar fi trebuit să pun margarină, ci unt. Asta e, am făcut-o deja, plec urechile.


Se amestecă laptele cu cacao

Se adaugă margarina sau untul

Se bat albuşurile spumă şi se înglobează cu restul
Gălbenuşurile se amestecă cu zahărul, nuca, praf de copt şi zahărul vanilat. Se încorporează şi albuşurile cu cacao şi lapte şi se adaugă făină. Sper că nu am uitat nimic. Oricum nu e mare filosofie şi cred ca nici nu prea contează ordinea, doar să fie toate ingredientele amestecate.


Gata de pus în tavă
  Se pune la cuptor cam pentru 40-45 de min. Nu-ţi prea poţi da seama după culoare dacă e gata :P După ce am scos-o din cuptor am presărat peste ea nucă măcinată.



Ingrediente:
- 250 g margarină
- 400 g zahăr
- 5 linguri de cacao
- 200 ml lapte
- 4 ouă
- 200 g făină
- 5 linguri de nucă
- 1 plic praf de copt
- 1 plic zahăr vanilat

Paşii:
1. Se amestecă laptele şi cacao, pe foc.
2. Se adaugă margarina sau untul, tot pe foc până se topeşte. De preferat pe baie de aburi (bain-marie).
3. Se bat albuşurile spumă, eu pun si puţin zahăr pentru a se lega mai bine.
4. Se amestecă albuşurile cu prima compoziţie (după ce s-a răcit).
5. Se freacă gălbenuşurile cu zahărul şi zahărul vanilat, se adaugă nuca şi se amestecă cu cele de mai sus.
6. Se adaugă făina şi praful de copt.
7. Se pune la cuptor pentru 40-45 de minute.

Verdict:
 Foarte bună, evident!


Poftă bună,
Laura

luni, 14 ianuarie 2013

Cornuleţe fragede


Cornuleţele acestea au făcut parte din meniul meu de Crăciun. Se gătesc relativ repede şi pot satisface multe guri doritoare de dulciuri. Pot fi umplute cu rahat, nucă, gem sau orice altceva vă face plăcere.

Ingredientele
   
Mi se pare o reţetă foarte uşoară, care nu are cum să nu-ţi reuşeaşcă, decât dacă uiţi că ai ceva în cuptor şi pleci liniştită să te uiţi la film. 




Am frământat aluatul, nu prea mult, din ingredientele de mai sus. Apoi am întins aluatul si l-am tăiat în triunghiuri isoscele. Am adăugat rahat şi le-am pus la cuptor. Nu uitaţi de ele!

 Ingrediente:
- 250 g margarină
- 1 plic drojdie uscată
- 200 g smântână sau iaurt gras
- 2 gălbenuşuri de ou
- 500 g făină
- rahat, nucă sau gem pentru umplutură 
- zahăr pudră (pentru acoperit cornuleţele) 

Paşii:
1. Se amestecă ingredientele şi se frământă aluatul.
2. Se întinde aluatul pe o planşetă şi se taie în triunghiuri isoscele.
3. Se adaugă rahat (sau ce doriţi) în baza triunghiului şi se răsucesc.
4. Se pun în cuptorul preîncălzit, pentru aproximativ 20 de minute, până se rumenesc.
5. După ce se răcesc, se dau prin zahăr (Asta e după reţeta tradiţională. Pentru mine cred ca e pentru ultima dată cand le mai dau prin zahăr.)   


Poftă bună!
Laura  


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...
Blogging tips